Haos Ordonat NIMIC MAI SIMPLU

Cum era?

Unde s-au dus,
Când au apus,
Anii de sus,
Ai gloriei lor?

Nu vreau ca ăsta să fie unul din miile de articole despre "cum era pe vremea noastră", dar presimt că aşa o să ajungă.

Stau de ceva vreme şi încerc să-mi aduc aminte cum era când nu existau telefoanele mobile.
Cum era când sunai pe telefonul fix să vorbeşti cu o fată, cu inima stransă că o să raspundă taică-su' şi o să te ia la întrebări? Cum era când te intalneai cu prietenii tai fara sa stabilesti cu 2 saptamani inainte locul, ora, tinuta si plecarea?
Cum era când scriai scrisori (pe tulpini de flori ) cu pixul pe hârtie şi asteptai cu sufletul la gură un răspuns?
Cum era când nu trebuia să rezervi un loc pentru revelion din septembrie?

După mine, era bine. Într-adevar, sunt situaţii acum in care nu ma văd fără telefonul mobil, dar, atunci când il uit acasă (mi se iîntâmplă relativ des), parcă ma simt mai uşor, mai liber puţin.
Mai e o chestie care mi se pare cel putin ciudată. Sunt oameni cu care stabileşti ceva concret la telefon şi, la sfârşitul convorbirii, te roaga să le trimiti şi pe mail ce tocmai aţi vorbit. Înteleg că au multe pe cap, dar, din moment ce ai discutat ceva, nu e normal să ţii minte sau, cel puţin, să iţi notezi tu undeva?

S-au schimbat multe lucruri. Se pare că mi s-a pus pata pe telefoanele mobile. Când nu exista asa ceva, ţineam minte instantaneu un număr de telefon fix, fără să îl notez, trei sau chiar patru zile fără să sun.
Acum nu ştiu nici numarul maica-mii pe de rost, pentru că îl am in agendă.

Ma uitam la tata. El e antitehnologie. Dacă nu ar trebui să aibă mobilul la purtător că îl sună ăia de la muncă, ar face din el scrumieră. Şi ce imi place cel mai mult e că îşi notează numerele de telefon pe cărţi de vizită şi le formează pe taste pe cele importante.

Eh, nu-i nimic, asta e, după cum zice Pasărea Colibri, o să fiu răzbunat atunci când copiii mei se vor întreba cum era când se comunica prin intermediul acestor mobile şi nu prin telepatie

Scurtături

Eu folosesc dicţionarul de la telefonul mobil atunci când scriu mesaje.
Chestia mişto e că, uneori, unele cuvinte sunt dispuse pe aceleaşi taste.
Cum ar fi căcat=bacău. N-am nimic cu băcăuanii, poate doar cu o duduie care fată la comandă live la tv, dar e amuzant.

Totuşi, alta e cireaşa de pe tort. Dacă vrei sa scrii pişat, apare Sârbu (nu neapărat cu literă mare).

PROstănacul probabil s-ar bucura dacă ar afla chestia asta... I-ar convinge p-ăia de la reţelele de telefonie mobilă să scrie DA in loc de NU până pe 19 mai. Faza mişto e că doar ăia care sunt simpatizanţi ai numitului prostănac ar pune botul la asa ceva.

Ovid!

perfect

Daca toti am fi perfecti, lumea s-ar autodistruge cu siguranta.

Dar nu suntem, se spune ca nimeni nu e perfect. Eu cred ca exista, totusi, perfectiune. Perfectiunea unui grup. Membrii unui grup perfect se completeaza unul pe celalalt si duc orice isi propun la bun sfarsit.

Insa ce se intampla atunci cand unul din elementele constitutive ale acelui grup se indeparteaza? Se prabuseste toata structura, ca Turnul Babel? Sau se cauta altul, capabil sa il inlocuiasca?

Daca se prabuseste, e simplu, cei care au vazut ce a facut grupul respectiv vor incerca sa il intreaca si, in timp, vor reusi.

Daca se cauta un inlocuitor, atunci apare imperfectiunea. Vor aparea disensiuni in grupul odata perfect. Nu se va prabusi, dar nu va mai fi ideal. Momentele de glorie relativa de pana atunci vor ramane in memoria lor, dar nu le vor mai atinge niciodata.

Tic tac, tic tac...
Secundele trec vijelios de repede si timpul nu iarta niciodata. Pana la urma... cine vrea sa fie perfect?

Only the strong survive

De ce? Pentru ca e o lege a naturii, pentru ca asta cere evolutia...

Dar ce facem cand cei puternici nu sunt si cei mai buni? Ce facem cand cei slabi mai au multe de facut si de spus, dar nu pot supravietui?

Nimic, asta facem. Nimicul, lenea, indiferenta sunt stari de fapt peste tot in jurul nostru.

Nu ma plang, numai constat. Nu zic ca as fi eu cel mai "implicativ" om de pe planeta, dar incerc, pe cat pot sa fac ceva.

Scriu asta pentru ca o vecina de-ale mele, senila, peste 70 de ani, a stat pe scarile blocului, intre etajul 9 si 10, peste jumatate de ora si nimeni nu s-a sinchisit sa o ridice macar. Pentru ca e batrana, singura si "nebuna".