Presupun că toată lumea ştie poveştile pescarilor care, chiar şi legaţi la mâini, sunt în stare să îţi arate cum guvidul de 7 centimetri prins de ei este de fapt o balenă.

În povestea noastră e vorba de un altfel de pescar.

Bineînţeles că şi el se laudă, dar, în 90% din cazuri spune adevărul. Ciudat, ştiu

Şi, ca orice pescar care se respectă, locuieşte în bloc cu alţi pescari. Acum ar trebui să vă daţi seama cam ce e pe-acolo: invidie, curiozitate, bârfă… Radio Şanţ e mic copil. La ce baltă se duce ăla? De unde îşi cumpără momeala? Ce reţetă o folosi Cutărescu? Sigur l-a cumpărat din piaţă… Vă închipuiţi, nu?

Revenind la personajul nostru, într-o sâmbătă dimineaţă îşi aranjează frumos sculele, le duce jos, în faţa blocului, îşi ambalează bătrânul break din ’85 şi pleacă spre baltă.

Tot cartierul ştia asta.

Ajunge la locul faptei şi aruncă pentru prima oară. A doua oară. A treia oară. Nimic.

Zi cu ghinion, se gândeşte. Hai să mai schimb locul.

Momeală, aruncare, tragere… nimic.

Într-un târziu, când credea că va pleca mai uşor decât venise, trage! Trage cârligul afară din apă şi vede minunea… o fâţă de 3 centimetri, vai de capul ei.

Primul gând a fost să o arunce în apă, dar apoi s-a răzgândit. Nu putea să se ducă acasă cu mâna goală. Va fi de râsul blocului.

Ce să facă?

Read the rest of this entry »

Mai ţineţi minte compunerile alea cu temă dată pe care vă punea doamna învăţătoare să le scrieţi pentru dezvoltarea vocabularului şi a imaginaţiei?

De exemplu:

A venit toamna. Verdele copacilor este încet-încet înlocuit de covorul ruginiu de frunze. Pomii încep să înrodească plini de belşug… Viile ne dau strugurii dulci din care iese mult aşteptatul must.
Ce frumoasă este toamna!

Foarte frumos, nu? Parcă mă şi văd cum arătam atunci. Un puşti slab, cu un breton tuns aiurea de el însuşi, care nu voia să scrie nu ştiu câte pagini cu litera “A” pentru că i se părea inutil, o învăţase deja, care a trecut ultimul din clasă pe caiet dictando pentru că scria cu picioarele, căruia învăţătoarea îi dăduse deja un 4, nervoasă fiind, pentru literele chirilice pe care le picta pe caiet.

După episodul cu nota 4, mi se promisese solemn că data viitoare când voi avea un astfel de scris voi mai primi unul şi voi sta şi la colţ, ceea ce, vă puteţi da şi singuri seama, ar fi fost catastrofal. Abia scăpasem de supărarea maică-mii că încercasem să-i fac semnătura în carnet lângă primul radical din 16 pe care îl dobândisem. Mai mult, toţi colegii mei vor fi râs de mine pentru poziţionarea strategică în punctul A al dreptunghiului ce definea clasa. Apocalipsa, ce să mai vorbim… Nu era bună deloc.

Tema, de data asta, consta în câteva propoziţii care să conţină cuvintele noi din lecţia de zi.

Cu inima bătându-mi undeva în gât m-am îndreptat spre eşafod – catedra unde domnea supremul judecător, cel care putea să izbăvească sau să comande, doamna învăţătoare.

I-am înmânat caietul şi îi studiam mişcările pe care le făcea cu pixul pe hârtie, citindu-mi creaţiile măreţe. Am văzut că se încruntă. Eram sigur că nu scap. Mai citisem eu poveşti unde se despica pământul şi îl înghiţea pe cel vinovat. Mă rugam să văd o crăpătură cât de mică în care să intru cu capul înainte fără regrete.

Dar, deodată, vine izbăvirea.

Read the rest of this entry »

Blogatu’ organizează un concurs cu ocazia împlinirii unui an la cârma blogului său. La mulţi ani!

Trebuie să găseşti un slogan din 3 cuvinte pentru blogul tău. Premiile sunt surpriză, cică, dar consistente.

Ia să vedem ce ar putea defini în 3 cuvinte blogul aici de faţă.

NIMIC MAI SIMPLU

Nu-i aşa?