Uitasem cât îmi lipseşte liniştea şi cât de frumoasă e simplitatea.

Am fost azi în locul unde mi-am petrecut o mare parte din copilărie, unde am alergat pe câmp, mi-am făcut arc cu săgeţi, am ascultat poveşti… am crescut.

Comuna Piatra, jud. Teleorman, la 30 de km de Alexandria.

Parcă timpul a stat în loc în satul ăsta (nu e neapărat un lucru bun), toate-s la fel ca acum 15-20 de ani. Aceiaşi oameni, aceleaşi îndeletniciri, aceeaşi verdeaţă, aceeaşi linişte… Mă întreb dacă cei născuţi şi crescuţi acolo îşi dau seama cât noroc (pe de o parte) au.

Am ajuns să mă mir de peisaje frumoase. Bucureştiul nu-mi mai dă aşa ceva. De fapt, nu cred că mi-a dat vreodată.

Vorbeam cu tata şi îi ziceam că visul meu acum e să-mi fac un hamac între doi copaci. De ce trebuie să fie doar un vis? Nu, nu va rămâne aşa, voi merge mai des acolo şi va deveni realitate.

Uitasem ce pierzi stând într-un oraş îmbâcsit.

Unii dintre voi ştiţi, ceilalţi aflaţi acum, eu, printre altele, predau cursuri de CAD (computer aided design).

Acum sunt în Piatra Neamţ pentru un astfel de curs, mai exact AutoCAD. Nu sunt prea mulţi cursanţi. 5, da’ tari, nene.

AutoCAD-ul nu e un soft greu de învăţat. Trebuie numai puţină atenţie şi mult exerciţiu, ca la orice alt soft.

Ei, bine, ăştia (hai să fiu corect, 3 din 5) sunt criminali. Stau ca tuţii, nu notează nimic, nu lucrează şi când îi întreb, retoric desigur, dacă au înţeles, răspund în cor ca la şcoală: “Daaaaaaaaaa!”

Nu zic că nu aş fi înţeles dacă aveau 12 ani şi erau clasa a 6-a la ora de atelier, doamne fereşte! Da’ cel mai “tânăr” are 30 de ani, în puii mei! Ah, da, am uitat să menţionez că mai sunt două babe care la începutul cursului nu ştiau ce-i ăla click.

Oricum, cea mai tare fază a fost ieri seară, după prima zi de curs, când unul dintre ei mi-a zis: “Cred că mâine facem lucruri mai complicate decât astea de azi, nu? Că astea sunt banale.”

Bine că nu sunt violent de felul meu că l-aş fi pocnit pe loc. El a stat o oră, pe ceas, să priceapă cum se trage o linie dreaptă de o anumită lungime. Pana mea, riscurile meseriei, nu?

În rest, Piatra Neamţ e un oraş frumuşel. Ieri m-am plimbat niţel, pe seară, şi am văzut 85% cam în 1h30.

Stadionul arată, într-adevăr, foarte bine. Cu el măcar să aibă dreptate Pinalti. Mai jos sunt 3 poze, două cu Turnul lui Ştefan şi una cu Hotelul Central unde stau.

Azi am urcat cu telegondola pe Cozla, e foarte mişto sus. Sunt sigur că la anu’ nu o să mai ai loc să arunci un ac acolo. Acum sunt 3 terase mari şi late şi în rest, natură.

Read the rest of this entry »

Fraţilor, voiam să scriu un post despre cum a fost drumul, cum am dormit in Viena când a luat Rapid Viena campionatul şi erau “ultraşii” pe stradă, cum am mers într-un bar acolo unde era un neamţ care cânta folk românesc la chitară etc. Ultraşii vienezi – ce aiurea sună

Din momentul în care am intrat în Franţa, mi-a trecut tot cheful de povestiri frumoase.

Ca idee, la unguri doar s-au uitat la buletine, între Ungaria şi Austria, Austria şi Germania nu era nimeni la graniţă.

Eh, până aici ne-a fost. Am ajuns la graniţa dintre Germania şi Franţa, la Saarbrucken.

Am fost, bineînţeles, traşi regulamentar pe dreapta pentru că aveam numere de Bucureşti. A venit un bâlbâit să ne ceară paşapoartele şi să ne pună întrebările clasice: ţigări, droguri, alcool, FAKE NIKES!!!

Au cerut să deschidem portbagajul, au căutat în toate bagajele. Au văzut cutia de la GPS şi au întrebat ce e. Şoferul le-a zis, a închis bagajele şi am plecat mai departe.

Deja era o ploaie de înjurături la adresa vameşilor pentru că fusesem singura maşină oprită.

După cum poate ştiţi, în Franţa se plăteşte orice tronson de autostradă pe care circuli. Oprim la primul dintre ele, apare în mijlocul drumului poliţistul şi, din nou, băieţii de la MaxCAD sunt traşi pe dreapta.

Paşapoartele la control. Nici o problemă, mergem mai departe.

La următorul punct de taxă pentru autostradă suntem iar opriţi, de data asta de jandarmerie. Jandarmul respectiv era foarte simpatic. Ne-a întrebat dacă vorbim franceză şi când a auzit că o rupem niţel s-a luminat la faţă.

A scos un pix şi a scris pe palmă 750 EUR. Noi eram: WTF?

Nedumerirea a durat puţin. Ne-a arătat antiradarul din parbriz. Habar n-aveam că în Franţa e ilegal. Atunci s-a făcut lumină. Ăia de la vamă au văzut cutia, poliţia s-a asigurat că aveam antiradarul şi mustăciosul de la jandarmerie ne dădea amenda.

Acum începe partea de inginerie socială. Read the rest of this entry »

Aţi fi tentaţi să spuneţi “drumul”.

Nimic mai greşit, dragilor! Călătorului îi şade cel mai bine cu stress-ul dinaintea drumului, în principal, şi cu cel din timpul voiajului, în special.

Se hotărăşte omul să plece în excursie sau trebuie să plece într-o deplasare de serviciu. Păi acum să te ţii!

Dă-i şi luptă cu rezervări, planificarea rutei, confirmarea cu cei 100 de prieteni că e cel mai bun traseu, bagaje, ce să pună, ce să nu pună, o fi cald, o fi frig, cămaşa aia nu e bună de mers pe drum, cealaltă e prea elegantă, acte, unde să ţină actele, dacă le pierde de-acolo, bani, valută, cursuri de schimb din toate ţările lumii, pastile, farmacia ambulantă, asigurări, telefoane, roaming, cum acţionează colgate dual fluoruri cu calciu la destinaţie şi câte şi mai câte astfel de probleme spinoase.

Acum serios, o astfel de planificare te îmbătrâneşte cu câţiva ani, aşa că fumatul e mic copil

De ce mi-a venit să scriu asta?

Read the rest of this entry »