13-15 iunie 1990. Minerii vin în Bucureşti chemaţi de tovarăşul Ion Iliescu. Are loc cea mai sângeroasă mineriadă. Oficial ar fi 6 morţi. Neoficial, sute.
Justiţia română nu a reuşit nici după 18 ani să condamne vinovaţii. Câţi ani zicea defunctul Brucan că ne trebuie? 20? Poate 200.
Iliescu a mai avut de atunci două mandate, le-a mulţumit minerilor pentru ceea ce au făcut, neuitând să precizeze că datorită lor s-au găsit în sediul PNŢ-ului droguri şi seringi cu care ar fi injectat unii manifestanţi. Probabil că ar fi în stare şi acum să susţină asta, dar i s-ar râde în nas sau ar fi cel mult difuzat la ora de maximă audienţă pe OTV.
Cred că poza de mai jos, a unui bătrân din parcul Cişmigiu, atrage atenţia mai mult decât orice la ceea ce trebuia să se întâmple. Au mai fost ceva evenimente, cum ar fi “flashmob”-ul de la fântâna de la Universitate unde lumea s-a bătut cu perne. Flashmob este între ghilimele pentru că, fie vorba-ntre noi, numai flashmob n-a fost ăsta.