Prietenul

Îl cunosc de multă vreme. Mă ajută. E un prieten foarte bun. De exemplu, atunci când mi-era rău, a găsit salvarea. Altă dată a scris unui alt prieten că mai întârzii şi să nu mă aştepte în locul acela.

Dimineaţa ştie să mă trezească când e nevoie.

L-am rugat odată să facă nişte poze pentru că eu nu puteam să ţin minte atâtea informaţii. Le-a făcut şi atunci când i le-am cerut mi le-a arătat.

Dacă mă plictisesc pe un drum lung ştie să mă scoată din starea asta. Mai zice o glumă, mai jucăm ceva, mai ascultăm nişte muzică, ne descurcăm cumva.

Nu cere mult în schimb. Vrea şi el o sticlă de suc cam la 3-4 zile. Are paiul lui special, negru şi lung. Nimeni nu e perfect.

Prin intermediul lui am făcut afaceri, am legat sau dezlegat prietenii, ce să mai vorbim, fără el se pare că nu prea pot trăi. Şi toate astea pentru atât de puţin… De-ar fi mai mulţi ca el…

Poate vă întrebaţi cum îl cheamă? E simplu. E telefonul meu.

Concurs 2/2

Tags: , ,

Învăţăceii, mama lor!

Unii dintre voi ştiţi, ceilalţi aflaţi acum, eu, printre altele, predau cursuri de CAD (computer aided design).

Acum sunt în Piatra Neamţ pentru un astfel de curs, mai exact AutoCAD. Nu sunt prea mulţi cursanţi. 5, da’ tari, nene.

AutoCAD-ul nu e un soft greu de învăţat. Trebuie numai puţină atenţie şi mult exerciţiu, ca la orice alt soft.

Ei, bine, ăştia (hai să fiu corect, 3 din 5) sunt criminali. Stau ca tuţii, nu notează nimic, nu lucrează şi când îi întreb, retoric desigur, dacă au înţeles, răspund în cor ca la şcoală: “Daaaaaaaaaa!”

Nu zic că nu aş fi înţeles dacă aveau 12 ani şi erau clasa a 6-a la ora de atelier, doamne fereşte! Da’ cel mai “tânăr” are 30 de ani, în puii mei! Ah, da, am uitat să menţionez că mai sunt două babe care la începutul cursului nu ştiau ce-i ăla click.

Oricum, cea mai tare fază a fost ieri seară, după prima zi de curs, când unul dintre ei mi-a zis: “Cred că mâine facem lucruri mai complicate decât astea de azi, nu? Că astea sunt banale.”

Bine că nu sunt violent de felul meu că l-aş fi pocnit pe loc. El a stat o oră, pe ceas, să priceapă cum se trage o linie dreaptă de o anumită lungime. Pana mea, riscurile meseriei, nu?

În rest, Piatra Neamţ e un oraş frumuşel. Ieri m-am plimbat niţel, pe seară, şi am văzut 85% cam în 1h30.

Stadionul arată, într-adevăr, foarte bine. Cu el măcar să aibă dreptate Pinalti. Mai jos sunt 3 poze, două cu Turnul lui Ştefan şi una cu Hotelul Central unde stau.

Azi am urcat cu telegondola pe Cozla, e foarte mişto sus. Sunt sigur că la anu’ nu o să mai ai loc să arunci un ac acolo. Acum sunt 3 terase mari şi late şi în rest, natură.


Citeste restul articolului »

Tags: , , ,

Celelalte Cuvinte în Live Metal Club

S-a întâmplat vineri, 9 Mai 2008.

La prima vedere, Live Metal Club din Bucureşti, pe Titulescu, foarte aproape de statia de metrou Basarab, îţi lasă impresia unei veritabile bombe. Cârciumă de cartier, chestii d-astea. Dacă stai mai bine să te uiţi, însă, îţi vei da seama că e de fapt mult mai mult de atât.

Antifonată exemplar, un sunet excelent pentru concerte în club, oameni ok în staff, o face unul dintre puţinele localuri din Bucureşti unde poţi asculta un rock clasic într-o atmosferă bună.

Vineri seara a fost concert Celelalte Cuvinte, vă spuneam. Sunetul, după cum ziceam şi mai sus, a fost nemaipomenit pentru un club, iar prestaţia trupei foarte bună.

Au cântat şi piese noi, dar şi clasicele “Armaghedon”, “Scrisori iubite”, “Pasărea de plumb”, “Dacă vrei”, “Fântâna suspinelor”, “Iarbă prin păr” şi “Un sfârşit e un început”, melodie care pare să definească trupele vechi de rock din România.

Pe lângă faptul că au încântat publicul, acesta scandând în mod repetat “CUVINTE!”, protagoniştii s-au lăsat pozaţi, au stat de vorbă cu fanii după concert, fără nici o urmă de aşa zisă fiţă.

Am rămas plăcut impresionat şi de trupa din deschidere, Dakonia din Sibiu. Denumirea vine de la cuvântul “dakon” care înseamnă viteaz în limba dacă. Băieţii sunt la început de drum şi promit mult. Cântă puţin în stilul Phoenix, dar nu copiază.

Iată şi o piesă de-a lor de pe albumul “Intoarcerea la origini”:
Citeste restul articolului »

Tags: , , ,

Surprize pentru Bobby, YCM Romania

Bobby Voicu a devenit community manager Yahoo pentru România.

Da, ştiu, old news. Felicitări, multe realizări, all that jazz!

Totuşi, pe lângă seriozitatea şi cantitatea de muncă pe care o presupune acest job, sunt sigur că Bobby va avea ceva surprize.

Cum ar fi asta.


Citeste restul articolului »

Tags: , , ,

Afacere profitabilă

Uitaţi-vă cu atenţie la poza de mai jos.

casinobank

Ce putem observa? Cel mai bun şi profitabil parteneriat chiar aici, în Bucureşti.

Am văzut cu toţii că în capitala noastră dragă apar cazinourile ca ciupercile după ploaie. Care mai de care mai colorate, cu premii mai mari, cu jackpoturi câştigate şi aşa mai departe.

Mie abia acum mi-a picat fisa. Mai toate sunt făcute lângă diverse bănci, după cum e şi exemplul de mai sus.

Vine omul, joacă ce joacă, invariabil pierde. Ce e de făcut? Fuga-fuguţa la vecini şi facem un credit mic de nevoi personale ca să recuperăm paguba.

Probabil următorul pas va fi ca băncile să îşi deschidă cazinouri chiar în sediul lor. Să nu se chinuie prea tare clientul.

Tags: , ,
Pagina 3 din 22«12345»...Ultima »

TAG CLOUD

Clicky Web Analytics