Mai deunazi ma intorceam de la facultate. Pana aici toate bune si frumoase.
Si cum mergeam eu agale si cu capul in nori, aud de undeva din spatele meu: “Mie mi-e bine. Mi-e bine ca n-am nimic.”
Am zambit si mi-am adus aminte de melodia aia (autorul imi scapa): “N-am bani nici de-o paine,/ Dar scap de statul la cozi”.

M-am intors putin sa-l vad pe om. Spre surprinderea mea, nu era un homeless sau mai stiu eu ce aurolac, ci un nene imbracat bine, cu un bluetooth in ureche, diplomat, pardesiu etc.
Imi zic: “Sunt tampit, asta vorbeste la telefon.”
Ei bine, nu, nu vorbea la telefon.
Ghinionul (sau nu?) meu a fost ca a vazut cand mi-am aruncat privirea in spate.

- Da, domnule, nu am nimic si ma simt excelent!
- Ok, imi pare bine pentru dumneavoastra.
- Nu intelegeti, chiar nu am nimic. Absolut nimic… nici casa, nici masa, nici familie, nimic…

Ma gandeam sa o iau la pas rapid sa scap de el, dar curiozitatea…

- Bun. Motivul pentru care va simtiti excelent care e?
- Libertate, domnule. Am scapat de toate grijile, nu mai am nici o obligatie, nimic. Pot face ce vreau.

In momentul asta am vazut tramvaiul 17 si am fugit sa-l prind. Omul ar mai fi vrut sa-mi spuna cate ceva, dar tot ce-am mai prins a fost un “LIBEEEEEEEEEER” strigat in gura mare in mijlocul strazii.

Probabil ca a doua zi s-a trezit din reveria lui si a inceput sa caute moduri sa se intretina, dar macar pentru o zi a fost liber…

Cati nu ne dorim asta?

“Fie sa renasca numai cel ce har
Are de-a renaste curatit prin jar,
Din cenusa-i proprie si din propriu-i scrum,
Astazi ca si maine, pururi si acum!”

Concert Phoenix aseara la Sala Polivalenta.
Despre trupa din deschidere nu zic nimic, n-am ce.
In schimb, Phoenix…
Covaci, ca de obicei, ragusit, putin arogant (dar ce conteaza?)
Mani Neumann “gadila” si “loveste” vioara intr-un mod care te poate trezi din morti
Josef Kappl nu stie sa faca show, dar cine are nevoie de asta atata timp cat isi ghideaza bine basul?
Ionut Contras, cel de la percussion… nu prea am ce zice de el.
Mircea Baniciu contrandu-se din nou cu Covaci, facandu-si treaba si ridicand sala in picioare

Ultimii doi despre care vreau sa vorbesc sunt Cristi Gram si Tandarica.

Primul e un chitarist foarte bun, s-a integrat in Phoenix excelent, un lucru foarte greu de altfel cunoscandu-se exigentele trupei si ale publicului. Solo-urile bune, improvizatiile sunt la ele acasa in mainile lui Cristi.

Si acum piesa de rezistenta… TANDARICA!
Omul asta pune atata suflet cand bate in tobe, incat nu-ti dai seama cum naibii reuseste la sfarsitul concertului sa se ridice pe picioare de-acolo.
Un prieten de-ai mei zicea ca ar merge la un concert Phoenix numai pentru a se uita la Lipan tot timpul. Il inteleg.
Ca tot era discutia marilor romani, e bine sa ne bucuram ca inca putem vedea asa ceva pe viu…

Una peste alta, n-a fost ceva special la concertul asta, dar a fost acelasi Phoenix pe care nu-l vom putea uita niciodata!

Renasteti!

Se baga cineva? Se plateste bine!

Din nou mare sarbatoare in Romania!

Moastele Sfintei Paraschiva sunt la Iasi si asteapta nerabdatoare sa fie pupate de gloata de dementi stransa intr-o coada de 1 kilometru.

Din nou vor lesina, vor muri probabil in cautarea absolutului reprezentat de oasele alea.

Multi dintre ei dupa ce vor ajunge la idealul lor pe ziua de azi se vor duce la carciuma si se vor face ranga, doar e sarbatoare, nu? Mai pe seara isi vor lua nevestele la bataie si inca o zi de implinire sufleteasca va lua sfarsit.