De ceva vreme m-am întors la “prima dragoste” (fie vorba-ntre noi, n-a fost niciodata mare iubire), construcţiile.

Şantiere, birou, iar şantiere, inspecţii, oferte, licitaţii… ce să zic, e de alergat.

Ştiam din experienţele anterioare că va fi greu, stresant, multă muncă, dar mai ştiam că o să aibă părţi frumoase şi alea vor fi, fără cea mai mică îndoială, pe şantier. Oamenii care lucrează acolo, deşi fără şcoală, câteodată fără bun-simţ, au totuşi ceva al lor, “gluma din popor”.

Unul dintre ei e nea Bănică. Dulgher la vreo 60 de primăveri, e genul de om căruia trebuie să-i spui ceva mai de dulce de dimineaţă ca să înjure toată ziua. Da’ înjurături, nene, nu panseluţele cu care sunteţi obişnuiţi. N-ai cum să nu te prăpădeşti de râs când începe. Te ia pe domenii, trece de la agricultură prin industria uşoară şi ajunge la fizica nucleară.

V-am zis, chestia e să-l porneşti.

Nimeni nu e mai bun la treaba asta decât nea Liviu, alt personaj despre care o să vorbim mai târziu. Ăsta vorbeşte molcom, ca ardelenii, dar când scoate păsăroiul pe limbă se ia pauză pe tot şantierul.

Ei, îl vede într-o dimineaţă nea Liviu pe domnu’ Bănică trăgând după el vreo cinci scânduri. Stă, se uită la el, toată lumea aştepta. Ştiam că trebuie s-o scoată.

Totuşi se codea… Parcă voia să zică, parcă nu prea…

Până la urmă începe:

Read the rest of this entry »

…m-apuc iar de postat p-aci.

Doar n-am făcut upgrade la wordpress de pomană!

Postul precedent e oarecum un preambul la ceea ce o să vă prezint acum.

De ceva vreme am descoperit o relativ nouă pasiune, fotografia. Incă nu mă pricep foarte bine, dar am zis să mă motivez puţin şi să fac o mică galerie. Se găseşte aici.

Momentan am pus numai cadrele care chiar mi s-au părut reuşite, încercări fiind cu sutele, bineînţeles.

Drop by and say hi!

Eu mi-s mai tâmpit de felul meu şi, din când în când, mai mănânc în bomba aia biologică denumită generic mecdonălds, sucursala obor.

Ăştia la mecdonălds au şi nişte ziare din ziua respectivă pe care le poţi răsfoi în linişte cât timp “savurezi” alesele opere gastronomice puse la dispoziţie de spelunca respectivă. Şi cum eu nu pot să asimilez gusturile fără lectură, am înşfăcat România Liberă şi m-am pus pe citit şi mâncat.

Pe prima pagină era un articol despre moldoveanul ăla cu presupusul glaucom care face pârnaie numai dacă are el chef. Mă rog, nimic special aici. Ce mi-a sărit însă în ochi a fost “fotografia” cu care era ilustrat articolul, adică asta de mai jos.

Read the rest of this entry »