Acum 18 ani
13-15 iunie 1990. Minerii vin în Bucureşti chemaţi de tovarăşul Ion Iliescu. Are loc cea mai sângeroasă mineriadă. Oficial ar fi 6 morţi. Neoficial, sute.
Justiţia română nu a reuşit nici după 18 ani să condamne vinovaţii. Câţi ani zicea defunctul Brucan că ne trebuie? 20? Poate 200.
Iliescu a mai avut de atunci două mandate, le-a mulţumit minerilor pentru ceea ce au făcut, neuitând să precizeze că datorită lor s-au găsit în sediul PNŢ-ului droguri şi seringi cu care ar fi injectat unii manifestanţi. Probabil că ar fi în stare şi acum să susţină asta, dar i s-ar râde în nas sau ar fi cel mult difuzat la ora de maximă audienţă pe OTV.
Cred că poza de mai jos, a unui bătrân din parcul Cişmigiu, atrage atenţia mai mult decât orice la ceea ce trebuia să se întâmple. Au mai fost ceva evenimente, cum ar fi “flashmob”-ul de la fântâna de la Universitate unde lumea s-a bătut cu perne. Flashmob este între ghilimele pentru că, fie vorba-ntre noi, numai flashmob n-a fost ăsta.
Mai sperăm?
Dacă v-a plăcut această însemnare puteţi lăsa un comentariu sau să vă abonaţi la feed
Comentarii
Ideea e simplă. Noi, ca popor, nu suntem deloc oportunişti. Ne trezim după mult timp că ar fi trebuit să schimbăm ceva, bineînţeles când este prea târziu. Ca să nu mai zic de ceea ce se întâmplă prin instituţiile care pot realiza aceste schimbări.
Soluţia ar fi tot în mâinile poporului, prin demonstraţii, prin a arăta cumva nemulţumirea ş.a.m.d., dar lipsa de organizare şi lenea sau acel “nu mă interesează, eu am viaţa mea” îşi spun cuvântul. E nevoie de nişte lideri pe care nu îi avem.
Şi ca să închei în aceeaşi notă de “lamentare”:
“Unde eşti tu, Ţepeş, doamne?”
Liderii de care spui, “noii” lideri, risca din ce in ce mai mult sa copieze un model de care - ironic - incercam sa ne desprindem. Personal, sunt uimita cati tineri din generatia noastra, tocmai cei care ar trebui sa faca schimbarile de viziune, se lasa prea usor manipulati si condusi de oameni ale caror principii ar trebui sa nu mai fie functionale demult.
In opinia mea, oamenii tineri - in spirit si viziune, nu neaparat in varsta - trebuie sa fie noii lideri. Ei trebuie sustinuti de ceilalti pentru a putea deveni lideri si a actiona ca lideri. Valorile liderilor trebuie recunoscute si impartasite. Altfel, procesul de schimbare este lent si chinuitor…
Trackbacks
Lasă un comentariu