Guitar Hero
De ceva vreme încoace nu am mai avut timp (şi sincer nici chef) de jocuri pe PC.
Asta până am descoperit Guitar Hero 3. Jocul este făcut pentru console (PlayStation, Wii) şi se joacă prin intermediul unei chitare de plastic cu 5 taste de culori diferite. Veţi spune că e o tâmpenie, la fel cum am zis şi eu la început, înainte să-l pot testa. Am găsit undeva (toată lumea ştie de torrente, nu?) şi varianta pentru PC şi am instalat-o. Chitara de plastic este înlocuită de tastatură şi mouse, dar asta nu e o problemă pentru că am reuşit să iau tastatura în braţe şi să încep să fac solouri ca nebunul
Dintre melodiile pe care le poţi "cânta" avem: Metallica - One, Iron Maiden - Number of the Beast, Scorpions - Rock you like a Hurricane, Guns'n'Roses - Welcome to the jungle, Santana - Black Magic Woman etc.
Ce mai are mişto: pe măsură ce avansezi în joc o să ai aşa-numitele "battles" unde te întreci în măiestrie cu Slash sau Tom Morello de la Rage Against The Machine.
Ziceam la început că nu mai am timp de jocuri şi nici chef. Ei, bine, ăsta m-a prins rău de tot. Am reuşit să-l termin la dificultate medie şi să scot 5 stele la toate piesele pe "easy".
Mai jos aveţi piesa de final, DragonForce - Through Fire and Flames, la dificultatea "expert" unde un tip a scos 91%, se pare că cel mai mult din lume, intrând pentru moment în cartea recordurilor.
L.E.: Bine că mi-a adus aminte Fane de Frets on Fire. Ăsta e un joc asemănator cu Guitar Hero, fără toate efectele vizuale, open source. Se pot descărca melodii cât se poate de gratis, ba, mai mult, îţi poţi face singur. Merită încercat.
Am urcat şi pe trilulilu varianta originală a piesei. Chitara e demenţială. La înregistrări, i s-a rupt o coardă chitaristului, dar formaţia a hotărât să scoată piesa aşa.
Enjoy!

March 15th, 2008 - 22:42
Si nu uita de Frets on Fire
March 15th, 2008 - 22:51
Corect, ştiam eu că am uitat ceva. Acum pun link-ul