Eu, peţitoarea
Ştiu că mereu dă bine puţină autoironie, dar la întâmplarea noastră, credeţi-mă pe cuvânt, nu va fi cazul. Sper ca protagonistul principal (eu am un rol secundar aici) să nu se supere prea tare. Numele oricum nu i-l voi da 
Să începem cu începutul. Am un prieten care e de o timiditate ieşită din comun. Adică omului ăstuia i se înroşeau urechile şi dacă-i zicea bunică-sa că îi stă bine cu un tricou albastru (era atunci combinaţia perfectă de stelist). Era atât de timid încât dacă o fată se uita mai mult de 3 secunde la el, aproape că-i venea să dea la raţe instant de emoţii. Dacă mai şi vorbea cu el, avalanşa de interjecţii pe care o debita l-ar fi făcut invidios pe Scatman John (dacă nu-l mai ţineţi minte, aveţi aici un video).
Acum, că v-aţi făcut o idee cu ce personaj avem de-a face, hai să trecem la acţiune.
Omului nostru i se aprinseseră călcâiele după o anume domnişoară. Bineînţeles că regele seducţiei, sex-simbolul cartierului, adevăratul don Juan, în afară de a se uita la ea cu privirea aia gen “ochi mari şi umezi”, nu a încercat în niciun fel să intre în vorbă cu fătuca respectivă.
Din nefericire pentru mine, o cunoşteam şi amorezul nostru ştia acest lucru. Unu şi cu unu fac doi, deci vă daţi seama că a venit la mine să “îi fac lipeala”. Ştiind că dementul e posibil să suspine şi două-trei luni după ea şi că ar fi trebuit să-i ascult văicărelile în fiecare zi, am fost de acord să vorbesc cu tipa despre “Marele Blond” (că omul era înalt şi blond, logic, nu?).
Acum eu nu sunt genul de om care să mă ascund după deget. M-am dus la ea şi am întrebat-o ce părere are despre domnul nostru. Normal că o femeie îşi dă seama dacă este cineva interesat de ea de la prima privire şi, duduia noastră nefiind o excepţie, mi-a zis că ar fi de acord să iasă cu berbecul, dar numai dacă e o ieşire de grup, pentru că nu s-ar fi simţit chiar în largul ei doar cu el.
Pentru mine a fost perfect, gândindu-mă că dacă e mai multă lume nu se mai simte ăsta ameninţat de o potenţială fatală discuţie cu o femeie.
Mă duc şi-i spun omului tărăşenia, îi spun că vom ieşi în seara aia (mi-era teamă că se răzgandeşte şi că i se înmoaie picioarele). Spre surprinderea mea, băiatul a fost foarte calm şi mi-a zis doar: “Ne vedem acolo.” Mi s-a părut ciudat, dar nu am dat foarte mare importanţă acestui lucru pentru că mai aveam şi altele pe cap decât să fac pe peţitoarea. Doamne, ce mi-am blestemat zilele pentru asta!
Se face seară şi ajung la locul “crimei”. Era o terasă draguţă, bere rece, servire bună, toate ingredientele pentru o excelentă ieşire la un pahar de vorbă cu amicii.
Ajunge gaşca, ajunge şi domnişoara, Casanova nicăieri. Era deja aiurea, pe locul de lângă ea nu stătea nimeni, pentru că trebuia să fie păstrat pentru “the one and only”. Vă daţi seama că nu era chiar ok, se simţea puţin incomod, dar ce bine ar fi fost să rămână situaţia aşa!
La o jumătate de oră apare şi EL. L-am văzut de la 20 de metri. Era prea ţanţoş.
A ajuns la masă, a salutat lumea şi s-a aşezat pe singurul loc liber. Lângă ea. Avea o privire ciudată, ca şi cum ar fi băut, dar eu nu îl vazusem punând alcool în gură niciodată, deci nici prin cap nu-mi trecea asta.
Şi atunci a venit bomba.
Încercând să se întoarcă spre ea, a reuşit să dărâme 3 sticle de pe masă direct în poala domnişoarei. Asta a sărit ca arsă, la care domnul, cu o sclipire de geniu, zice, adunându-se de printre scaune:
- Eşti udă toată! Hăhăhăhă!
Nu mai e nevoie să spun că tipa nu a mai vorbit cu mine un an de zile, nu?
Dacă tot mi-am adus aminte de treaba asta, cred că merge şi la concursul lui VisUrât.
Dacă v-a plăcut această însemnare puteţi lăsa un comentariu sau să vă abonaţi la feed
_________
Kesepian.