Cum era?
Unde s-au dus,
Când au apus,
Anii de sus,
Ai gloriei lor?
Nu vreau ca ăsta să fie unul din miile de articole despre “cum era pe vremea noastră”, dar presimt că aşa o să ajungă.
Stau de ceva vreme şi încerc să-mi aduc aminte cum era când nu existau telefoanele mobile.
Cum era când sunai pe telefonul fix să vorbeşti cu o fată, cu inima stransă că o să raspundă taică-su’ şi o să te ia la întrebări? Cum era când te intalneai cu prietenii tai fara sa stabilesti cu 2 saptamani inainte locul, ora, tinuta si plecarea?
Cum era când scriai scrisori (pe tulpini de flori 
) cu pixul pe hârtie şi asteptai cu sufletul la gură un răspuns?
Cum era când nu trebuia să rezervi un loc pentru revelion din septembrie?
După mine, era bine. Într-adevar, sunt situaţii acum in care nu ma văd fără telefonul mobil, dar, atunci când il uit acasă (mi se iîntâmplă relativ des), parcă ma simt mai uşor, mai liber puţin.
Mai e o chestie care mi se pare cel putin ciudată. Sunt oameni cu care stabileşti ceva concret la telefon şi, la sfârşitul convorbirii, te roaga să le trimiti şi pe mail ce tocmai aţi vorbit. Înteleg că au multe pe cap, dar, din moment ce ai discutat ceva, nu e normal să ţii minte sau, cel puţin, să iţi notezi tu undeva?
S-au schimbat multe lucruri. Se pare că mi s-a pus pata pe telefoanele mobile. Când nu exista asa ceva, ţineam minte instantaneu un număr de telefon fix, fără să îl notez, trei sau chiar patru zile fără să sun.
Acum nu ştiu nici numarul maica-mii pe de rost, pentru că îl am in agendă.
Ma uitam la tata. El e antitehnologie. Dacă nu ar trebui să aibă mobilul la purtător că îl sună ăia de la muncă, ar face din el scrumieră. Şi ce imi place cel mai mult e că îşi notează numerele de telefon pe cărţi de vizită şi le formează pe taste pe cele importante.
Eh, nu-i nimic, asta e, după cum zice Pasărea Colibri, o să fiu răzbunat atunci când copiii mei se vor întreba cum era când se comunica prin intermediul acestor mobile şi nu prin telepatie
Dacă v-a plăcut această însemnare puteţi lăsa un comentariu sau să vă abonaţi la feed
Comentarii
Treaba e ca nu sunt impotriva mijloacelor de comunicatie si de informare noi. Cred ca totusi acea simplicitate despre care vorbesti te ajuta sa gandesti mai mult.
Blogul e cu totul si cu totul altceva, cel putin din punctul meu de vedere.
Aici scriu cand vreau, daca vreau, ce vreau. Daca vreau, de exemplu, sa pun un post numai cu litera “Ţ”, atunci voi face asta.
Cu telefonul, insa, cred ca stii si tu ca e alta mancare de peste.
si uite, eu nu am televizor. cui ii spun asta se uita la mine ca la o nebuna. acum “toata lumea” are televizor. eu nu am nevoie! nu stiu daca sunt antitehnologie, dar cred ca am uitat sa traim simplu.